…patriot. Deloc. Nu am de ce. Istoria pe care o invatam noi e frumoasa, e romantata, dar, din pacate, nu ne spune ca suntem, de fapt, o natie de lasi. Da, de lasi. Niciodata nu am luptat drept cu adversarul. Pentru ca eram putini, ati spune; Pentru ca tactica noastra a fost inteligenta, ati spune. Pentru ca nu am avut niciodata curaj sa ne luptam fata in fata, cred eu. La Posada, Basarab I a atras trupele lui Carol Robert intr-o vale ingusta si le-a atacat cu bolovani si sageti ( conform unei cronici maghiare, care poate fi subiectiva, niste ghizi romani le-au spus, la indemnul lui Basarab, ca pe acolo e calea cea mai scurta, ). Excelent! Dar asta era abia prin 1330. A urmat, peste 132 de ani, noua tactica perfect romaneasca: “Atacul de noapte”, marca Vlad Tepes. Trupele romanesti au navalit noaptea in tabara formata din turci si bulgari si au provocat pierderi importante. Genial! Insa in acea perioada, luptele se dadeau cu precadere ziua, noaptea fiind “rezervata” tratarii ranitilor. Adica, un act de lasitate, in totala non-conformitate cu regulile, nescrise, ce-i drept, ale razboiului din acele timpuri. Bun! Ne mutam mai sus pe harta, in Moldova. Cativa ani mai tarziu, Stefan cel Mare adopta si el tactica lansata de Vlad Tepes in timpul retragerii spre Targoviste. Campiile erau parjolite, fantanile erau otravite si dupa ce turcii erau chinuiti de foame si sete, tarandu-se in chinuri groaznice, ii batea “tovarasul comandant” Stefan cel Mare de-i asculta cu urechea. Genial! Sa ne apropiem putin de zilele noastre. 23 august 1944. “Ziua in care bravii ostasi romani au intors armele impotriva armatei germane”. Stop! De fapt, a intoarce armele este exprimarea frumoasa pentru o tradare ordinara. Nu e nimic mai josnic decat sa-ti tradezi aliatul, mai ales intr-un razboi. Mai ales, dupa ce timp de aproape 5 ani ai fost un umil servitor al nemtilor, iar cand ai vazut ca se impute treaba “ai intors armele”, adica, mai pe romaneste, te-ai dat cu ala mai puternic. E ca si cum ai tine an de an cu alta echipa, in functie de clasament. In zilele noastre, e la fel de rau. Nu mai are rost sa amintesc prea mult de aservirea fata de SUA, vezi conflictele din Iugoslavia, Afganistan, Irak. Dar cel mai tare ma roade o singura chestie. Dintre toate tarile, care au cat de cat o populatie si o suprafata mai insemnata, noi suntem singurii care nu am atacat pe nimeni din proprie initiativa. Am stat mereu la caldurica, la noi in tara, nu ne-am dus peste altii, cu exceptia campaniilor de peste Prut, unde ne-am dus oricum impreuna cu nemtii. Poate doar bulgarii sa mai fie ca noi, dar pana si aia au Cadrilaterul si nici macar nu au tras un cartus ca sa ni-l ia. Toate razboaiele noastre au fost de aparare sau de pastrare a independentei. Multe dintre razboaiele celorlalti au fost de cucerire. Ce frumos suna: de cucerire. Daca i-ar fi invatat cineva ca la fotbal, ca apararea cea mai buna e atacul, poate alta era istoria. Poate… Si in final, niste versuri pe aceeasi tema.
“Daca ma-nrolati in razboi, ma declar inapt /Caci nu vreau sa fiu erou intr-o tara de cacat” ( Cheloo - Fara pic de regie )
